NINGE ÎN NOIEMBRIE
media: 4.75 din 4 voturi
postat de dragosnsavu in 2007-11-12 01:41
| media: 4.75 din 4 voturi |
Ninge în noiembrie.
Sentimentele au început să cadă din cer, sufletul meu îngheaţă fiecare cuvînt rostit de mine. E frig, însă amintirile îmi ţin de cald, mă-nvelesc cu totul şi simt dorinţa nefirească a fulgilor de nea, de a-mi pătrundă-n sînge.
Totul pare acum un monolog, prezentat de mine din perspectiva unui om ce-şi iubeşte propriile sentimente ce dansează de nebune în faţa mea, oprindu-mi vederea şi făcîndu-mă să simt acele amintiri apuse.
„Era bine acum ceva timp în urmă! Ningea mai tîrziu, iar sentimentele mele nu cunoşteau motivele pentru care erau lăsate-n frig afară de ea... Ne minţeam reciproc pentru a face iubirea mai caldă, mai liniştită, mai idilică,
iar asta mă face acum să-mi cert inima, spunîndu-i că de acum înainte vreau să ningă în noiembrie, cu toate sentimentele mele, poate şi ale ei.”
Ce bizar pare universul meu format din cristalele proiectate de privirea mea în geamul deja aproape îngheţat. Totuşi nu mă uit, nu am cum să mă uit, mă mai simt încă lîngă mine, aici aproape, mă iau în braţe şi îmi privesc ura, fericirea, tristeţea, visarea, timpul meu, toate celelalte jucării, jucîndu-se leapşa prin aer, prin iarnă... Cine va cîştiga, cine va începe să mă cheme afară în ninsoare, să ma acopere cu zăpadă, să mă sărute cu buzele ei reci, cine oare îmi va striga numele, cine...?!
Ninge în noiembrie, iar iubirea mea joacă leapşa în ninsoare, nu mă mai cunoaşte, e a altcuiva. Am rămas unul dintre cei ce cred că noiembrie este luna în care „înfloresc copacii”.
Sentimentele au început să cadă din cer, sufletul meu îngheaţă fiecare cuvînt rostit de mine. E frig, însă amintirile îmi ţin de cald, mă-nvelesc cu totul şi simt dorinţa nefirească a fulgilor de nea, de a-mi pătrundă-n sînge.
Totul pare acum un monolog, prezentat de mine din perspectiva unui om ce-şi iubeşte propriile sentimente ce dansează de nebune în faţa mea, oprindu-mi vederea şi făcîndu-mă să simt acele amintiri apuse.
„Era bine acum ceva timp în urmă! Ningea mai tîrziu, iar sentimentele mele nu cunoşteau motivele pentru care erau lăsate-n frig afară de ea... Ne minţeam reciproc pentru a face iubirea mai caldă, mai liniştită, mai idilică,
iar asta mă face acum să-mi cert inima, spunîndu-i că de acum înainte vreau să ningă în noiembrie, cu toate sentimentele mele, poate şi ale ei.”
Ce bizar pare universul meu format din cristalele proiectate de privirea mea în geamul deja aproape îngheţat. Totuşi nu mă uit, nu am cum să mă uit, mă mai simt încă lîngă mine, aici aproape, mă iau în braţe şi îmi privesc ura, fericirea, tristeţea, visarea, timpul meu, toate celelalte jucării, jucîndu-se leapşa prin aer, prin iarnă... Cine va cîştiga, cine va începe să mă cheme afară în ninsoare, să ma acopere cu zăpadă, să mă sărute cu buzele ei reci, cine oare îmi va striga numele, cine...?!
Ninge în noiembrie, iar iubirea mea joacă leapşa în ninsoare, nu mă mai cunoaşte, e a altcuiva. Am rămas unul dintre cei ce cred că noiembrie este luna în care „înfloresc copacii”.
