Cine n-are alta treaba pe lume decat sa caute "Ana"pe ilustrul motor de cautare bing o va gasi la locul 9 din 55.000.000 pe subsemnata cu al ei pulitzeresc blog. Treaba serioasa, verificabila la sursa.
Insa pe langa fapul ca-mi daruieste o inimaginabila beatitudine, aceasta realitate ma obliga sa ma transform intr-un veritabil ambasador al anelor de pretutindeni. Vocea mea suava trebuie sa vorbeasca de atrocitatile la care am fost supuse de-a lungul timpului.
Sa vedem, de exemplu, pozitia la adresa Anelor a domnului Ioan Slavici, domn respectabil de altfel, desi profund plictisitor.
" Ana se cutremură în tot trupul, apoi se îndreptă, se dete un pas înapoi şi grăi înecată:
— Nu vreau să mor, Ghiţă! Nu vreau să mor! urmă ea tare, şi se aruncă în genunchi la picioarele lui. Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî.
Ghiţă îşi dete trupul înapoi, se plecă, îi apucă cu amândouă mâinile capul şi privi dus în faţa ei.
— Nu-ţi fie frică, îi zise el înduioşat; tu ştii că-mi eşti dragă ca lumina ochilor! N-am să te chinuiesc: am să te omor cum mi-aş omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile călăului, ca să-ţi dai sufletul pe nesimţite.
— Dar de ce să mă omori? zise ea agăţându-se de braţele lui. Ce-am păcătuit eu?
— Nu ştiu! răspunse el. " (Moara cu noroc)
Domnul Slavici cel mult plictisitorul o discrimineaza pe biata Ana intr-un mod vadit si total condamnabil.
In primul rand, sarmana e omorata de barbatu-su pentru ca l-a inselat cu Lica Samadaul. Cu un porcar, care va sa zica. Un porcar, of all people! Malefic, plin de bani si mafiot, ce-i drept, dar tot porcar ramane. Putea foarte bine sa-l insele cu vornicul satului sau cu invatatorul. Sau cu Voda Cuza , sa stie femeia ca a meritat. Dar nu, sigur ca nu, a aranjat-o domnul Slavici!
In plus, Ghita, jigodia care o trimite in lumea celor drepti, e bolnav psihic. Si asta sterge orice farama de eroism din moartea Anei. Ce-i zice smintitul? "Nu te speria, floricica mea, o sa te omor cu blandete!" Un asemenea personaj ar fi trebuit trimis la Balaceanca in capitolul 1, nu lasat sa zburde dupa bunu-i plac prin literatura.
Daca pe amarata o chema, sa zicem, Isaura, cu buna seama ca macar ar fi avut parte de o moarte demna. Nu doar ca nu s-ar fi aruncat la picioarele lui barbatu-su, dar i-ar fi si aruncat niste vorbe de duh care i-ar fi pus in lumina evidenta superioritate spirituala. De exemplu: "Omoara-ma, nichiperchea! Fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii, numai infidelii cunosc tragediile ei!"
Tot bolnav psihic e si mesterul Manole din balada populara "Monastirea Argesului", care gaseste de cuvinta sa o zideasca pe nefericita lui nevasta, numita, desigur, Ana, intr-o manastire. Vom recunoaste acelasi discurs delirant ca al lui Ghita:
"Stai, mindruta mea,
Nu te sparia,
Ca vrem sa glumim
Si sa te zidim!"
Sa glumim, ha? Ana din nou e prezentata ca un personaj inferior, a carei naivitate e sinonima cu prostia. Ce face ea?
" Ana se-ncredea
Si vesel ridea."
Daca o chema Isaura, cu siguranta s-ar fi prins imediat de problemele psihice ale asa-zisului artist si i-ar fi zis suav ceva de genul "Baby, did you forget to take your meds?" si ar fi plecat pe unde a venit, vie si nevatamata.
Domnul Lucian Blaga, pentru care am un deosebit respect, si-a dat seama de marsavia cu care sunt tratate Anele si cand a adaptat balada intr-o piesa de teatru i-a schimbat numele personajului in Mira. Multumim, vedeti ca se poate?
Liviu Rebreanu, pe de alta parte, dispretuia si el Anele, dupa cum prea bine se vede in "Ion". Si acum voi cita e-referate.ro, veritabila oaza a cunoasterii supreme: "Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin, Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice."
Care e cuvantul cheie aici? Bineinteles "predestinata". Daca o chema Isaura s-ar fi maritat cu un achiever si ar fi trait fericita pana la adanci batraneti.
Unde mai pui ca, ne invata aceeasi sursa, "din punct de vedre fizic, Ana este insignifianta; pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica". Macar Ana porcarului si Ana zidita erau frumoase, Rebreanu e si mai lipsit de scrupule. Ana de aici este "firava si lipsita de personalitate", cum ne zice oaza, si sfarseste glorios, spanzurata in grajd, sub privirile miloase ale unei vaci. Ce sa spun, multumesc frumos.
Si cand nu mor, Anele din literatura sunt tot condamnate la dispreul colectiv. In Enigma Otiliei, de pilda, apare un personaj total nesemnificativ descris astfel: "Fata cu rasul convulsiv avea nari largi, o usoara mustata, pulpe groase". Cum o chema? Desigur ca Ana. Si amarata ajunge sa se marite cu...ghiciti...un bolnav psihic.
Ma gandesc serios sa fac o petitie online prin care sa cer o lege care sa interzica asemenea umiliri publice ale Anelor. Tineti minte, doar impreuna vom invinge!
| media: 5.00 din 3 voturi |

October 22nd, 2009 at 15:52 Lasa ca nu doar pe Ane le-a umilit Rebreanu asta. Ai vazut ce-a patit Nadina aia din "Rascoala"? Au facut-o posta toti taranii, inainte si dupa ce au omorat-o. :(
October 22nd, 2009 at 20:32
October 22nd, 2009 at 20:36 Bineinteles , iara un motiv sa va plangeti .. acuma este numele ! cand nu sunt furnicile de vina , este numele. Sunt si exemple bune ! cum era in poezia aia de-o zideste de vie si reusesc sa termine de zidit biserica aia ... Ce sacrificiu ! Ce caracter ! Cata rabdare! sa stai sa te zideasca un fierar betonist din ala ...iti dai seama ?
October 23rd, 2009 at 13:08 Puiutz...sunt de acord cu tine. Cand e gata petitia, voi fi prima care o va semna :D
October 23rd, 2009 at 13:23 Multumesc, puiu
Doar cu o asemenea atitudine vom putea schimba sistemul ticalosit!
October 25th, 2009 at 12:52 LA MULTI ANI!!!!!!! Multa sanatate si vise implinite!
October 25th, 2009 at 13:32 Multumesc mult de tot >:D<
La multi ani si tie cu multa fericire si realizari. Si, de ce nu, sa ajungem odata la vreo olimpiada sa admiram cvadruple.
>:D
October 25th, 2009 at 14:45 Moara cu Noroc ar putea fi un excelent horror in alte conditii. Asta scrisesem intr-o teza la romana din liceu :-"
October 26th, 2009 at 01:31 Imi schimb numele.
La multi ani.
Scuze deranjul nocturn de pe mess si merci.
Sa ne vedem cu bine cand iei Premiul ăla
Somn usor
October 27th, 2009 at 00:03 Multumesc frumos :)
October 29th, 2009 at 23:36 La multi ani cu intarziere, Ana
October 30th, 2009 at 09:49 Multumesc frumos, Nadia :)
Am observat si eu aseara ca a disparut Nunta, din motive total obscure. Ablog...In fine, a aparut iar. Se poate sa am blog bantuit.