Oka,oka...whatever

Desi nu-i frumos, eu ma laud. Asta e, obisnuiti-va cu ideea. Nem, nu am luat Pulitzerul deocamdata, dar motive tot exista. *insert here un imn cu o calitate estetica indoielnica despre valoare, dusmani si bla bla*

Tata: Sa ma tii la curent cu licenta, fac cinste!

Andi imi reprosa acum cateva zile ca nu am suflat nicio vorba pe blog despre ziua absolvirii, a despartirii de facultate si de tinerete. Daca vreti sa cititi chestii siropoase, va recomand sa cititi pulitzerescul meu post Graduation Blues. Aici.

Pentru ca ceva mai bun n-am de spus, postul de fata va fi cam sec si va plange cu lacrimi amare trecerea ireversibila si eminesciana a timpului. Nu oricum, ci in poze facute prost. Norocosilor!


1. Scoala primara

In anul de gratie 1998, Ana a terminat magna cum laude scoala primara. Am luat coronita in toti cei patru ani, experienta pe care nu voi avea s-o mai repet vreodata. Viata de mic invatacel nu a fost insa pe deplin roz, pentru ca nu prea-mi faceam temele si scriam urat, motiv pentru care doamna invatatoare ma batea la palma. Da, am suferit, dar am luptat cu destinul neprielnic si sper ca peste ani cineva imi va dedica o pagina pe Wikipedia.

Inca mai stiu poezia pe care am recitat-o cu o covarsitoare emotie la sfarsitul clasei I, cand am reprezentat cu mandrie litera S:

Si acum, in exclusivitate, va prezentam medalia de absolvire a clasei a IV-a B, medalie aflata, din pacate, intr-o avansata stare de descompunere.



2. Gimnaziul

In generala nu prea eram tru. Ma uitam la telenovele si inca mai pot mormai in spaniola datorita lor. Ascultam, ca toate colegele mele, Andre (inca mai stiu versurile de la cateva nemuritoare slagare) si mergeam in fiecare an la olimpiada la romana. De fiecare data o dadeam in bara si plangeam de sarea camesa de pe mine, ca Smarandita popii.
Tot in generala voiam constant sa ma mut la alta clasa din cauza lui Florin D., pe care azi l-as numi bully si pe care atunci il numeam spurcaciune. Inca ma bucur ca am scapat de el. Desgraciado ce era el.
In schimb, imi placea de un corigent de la a VI-a pe care-l chema Dan Badea. Am impresia ca acum culege capsuni.



3. Liceul

De liceu chiar mi-e dor. Inca regret ca nu i-am zis niciodata dragalasului de Stoica de la 11 C ca imi place de el. Truly, madly, deeply.
Si mai mi-e dor de profa de mate :) Printre marile-mi izbanzi academice se numara un - - - 4 (trei de minus) la matematica prin a zecea.
In rest, ma uitam mult la snooker si frecam menta in Parcul Eroilor. Si mancam prajituri de la Tip Top si Piticot. Si voiam sa fac reclame sau sa ma fac jurnalist sportiv. Si odata l-am jucat pe Mutu intr-o sceneta la un optional de engleza si am luat 10 :)
In continuare mergeam la olimpiada la romana unde in continuare dadeam cu bata-n balta, dar nu mai dadeam apa la soareci.

[medalia asta parca e si mai prapadita decat aia din a patra...rusine sa-mi fie!]



4. Facultate, frate

Niciodata nu m-am simtit mai batrana ca acum. Desi mama imi tot zice ca daca dadeam la Medicina, abia eram la jumatatea facultatii. Sigur, medicina imi trebuia mie, parca nu-i de ajuns un singur Ciomu. In schimb, sunt sigura ca peste 50 ( maximum 60) de ani FJSC-ul se va numi Academia de Inalte Studii Jurnalistice Ana Iulia Whatever. Asta pentru ca voi lua cel putin un Pulitzer, nu pentru ca ma va ucide vreun glont ratacit prin Irak. Ca acolo nici ca pun piciorul.

Prolog: Acum cateva zile, unul dintre cei 5 cititori ai mei, fidelul Sergiu, comenta la postul cu Ighen Burtosul: "asa mai da...stilul tonic si vaporos care te-a consacrat. sa poata citi si un biet absolvent de agronomie care nu intelege (pt ca efectiv nu poate) cum e cu patinajul, romeo si julieta varianta opera, opereta, operutza sau uatever si mai ales desenele alea animate ciudate si asiatice cu adolescenti violenti si bionici despre care tot povestesti tu. " Sa vedem ce zici acum, Sergiu puiule! Ei da, al treilea post cu musicalul Romeo si Julieta intr-o luna. [primul e asta si al doilea asta. si ala de anul trecut asta]. Hell yeah!

***
In seara asta am fost iar la Opereta sa las fangirla din mine sa se dezlantuie . Numai ca de data asta am fost pe de-a moaca ca boieroaica, cu invitatie de la insusi Benvolio ( multumiri, multumiri). Asta e, sunt nascuta sub o zodie norocoasa. Si nu doar ca am avut locuri gigea si in fata, dar de data asta sonorizarea a mers struna, mult, mult mai bine ca data trecuta. Si astfel am putut deslusi si eu tot ce se canta pe acolo si am inteles si refrenul de la varianta noastra la Les rois du monde. Data trecuta m-am cam ofticat ca n-am inteles nimic, pentru ca asta e al mai cunoscut cantec din musical [aici il vedeti in franceza si aici la nenii unguri, cu care seamana foarte mult varianta noastra].

Ca si saptamana trecuta, tot Benvolio al lui George Calin mi s-a parut cel mai reusit personaj, am ras cu aceeasi pofta cu care am facut-o si data trecuta, iar piesa lui de dupa moartea Julietei mi-a emotionat din nou inima beteaga de fangirla ( si nu scriu asta ca sa ma dau bine pe langa binefacatorul meu ). Really now, he kicks ass!

In alta ordine de idei, acum am avut ocazia sa-l vad in pielea lui Romeo pe Mr. Jorge, cel mult laudatul. Si frate, m-ar trazni de sus daca n-as recunoaste ca le are baiatul. Si inca bine de tot, am fost impresionata. Mi s-a parut un Romeo mult mai bun decat pampalaul dragalas de la frantuzi.

Mostra Jorge (rabdare, mai intai da putin cu bla-bla-ul, abia apoi canta):




Mostra Pampalau Dragalas, aceeasi piesa (desi nu-i corect, ca secventa asta e cam singura in care-mi place de el):




Si Diana Nitu, care a jucat-o de data asta pe Julieta, mi-a placut destul de mult. Mi s-a parut mai putin sclifosita decat alte surate de-ale ei. Ziceam si data trecuta ca tata Presgurvic (nenea francez care a facut musicalul) trebuia sa-si intutuleze opera "Romeo, prietenii lui bunaciuni si sclifosita pentru care se omoara". Dar, sa fiu sincera, de fata asta mi-a placut destul de mult. Poate vine sfarsitul lumii.

[apropo, nu mai tin minte daca sesizasem si data trecuta, dar Mercutio si Benvolio se refera in timpul balului la Julieta cu termenul de...tah-da-dam...."bunaciune"...my ill mind loved that].

In spectacolul de aseara am avut si un nou Lord Capulet (Stefan Popov) si ha, mi-a placut mult mai mult. Desi mimica si gestica lui imi aduceau aminte de...tineti-va bine...Gigi Becali. Ma intreb ce-ar fi zis stimabilul domn Freud de legaturile pe care la face capsorul meu.

In postul trecut am uitat sa-l mentionez pe Tybalt. Mare greseala. Ernest Fazekas joaca foarte bine si, in plus, el a tradus versurile in romana si asta inseamna multe puncte in plus pentru domnia lui. Si chiar a facut treaba foarte buna. [Tybalt, Tybalt, in teapa te trag, din scena duelului cu Mercutio, e la fel de memorabia ca replica cu parastasul pe care am evocat-o data trecuta].

Ah, sa nu uit. Paris. Paris e un personaj cam sters si la tata Will si la tata Presgurvic, dar Matei Chioariu a reusit un personaj simpatic si mai ca imi parea rau ca soarta e cruda si cutitul lui Romeo il va trimite la loc cu verdeata.

Paranteza. Pe un forum de anime (adica desenele alea animate ciudate si asiatice cu adolescenti violenti si bionici despre care tot povestesc eu), fanii erau la un moment dat dezgustati ca intr-un episod in care murea o tanti, acesteia ii curgea prea putin sange. Da, prea putin. Ei bine, ii invit sa vina la R&J, curge la sange din venele Julietei de n-ai treaba...

Aproape am invatat toate versurile din varianta noastra din Aimer, pe care-o canta porumbeii la nunta (la noi e ceva cu inimi indragostite si picaturi de roua, dar suna bine :) ) si deja astept sa apara vreun DVD cu spectacolul sau macar un album cu piesele. Once a fangirl, always a fangirl!

Epilog: Draga Sergiu, du-te la musical, n-o sa regreti :) Ia si intereseaza-te pe site-ul lor, aici.

P.S. Asta a fost postul cu numarul 100 de pe blogusorul meu. Dragi cinci cititori, ramaneti aproape!

Ce am scris eu in titlu inseamna, conform google translate, dragoste norvegiana. In norvegiana. Si pun pariu ca 85% din cei 5 cititori ai mei au impresia ca o sa urmeze o oda apoteotica la adresa zambaretului de la Eurovision. Teapa!

Buuun. In familia lui Whatever se pregateste un ditamai evenimentul. Ceea ce este foarte frumos, inaltator si pe suflet mangaietor. Hiba e alta. Si anume ca o sa fie prin preajma multe tanti trecute de jumatatea vietii care vor tine mortis sa afle cum sta cu corazonul subsemnata, care "vai, cat a crescut!". Dupa cum sper ca va amintiti, corazonul meu apartine in momentul de fata lui Ighen Burtosul. Dar oricat de oarba ar fi dragostea care ne leaga, trebuie sa recunosc ca prea prezentabil nu e sarmanul baiat. Asa ca eu m-am gandit la o solutie inteleapta nevoie mare: cand o sa ma intrebe careva unde mi-e alesul inimii, o sa spun cu inocenta ca e plecat la studii haaaaat, tocmai in Norvegia. Am comunicat intregii familii solutia salvatoare si am fost incantata ca nimeni nu a pus la indoiala sanatatea mea mintala.

***
Azi, eu si fratele-meu-abonat-la blog ne-am intalnit cu o cunostinta feminina.

Tanti, cu politete, privindu-ma gales: Da' ce frumoasa s-a facut Ana!
Eu nu inteleg de ce foloseste persoana a treia si nici acel "s-a facut" care sugereaza o anterioara hidosenie.
Tanti, zambind malefic: Da' gagic ai?
Eu ma uit pe pereti.
Frate abonat la blog, ranjind: E in Norvegia.
Tanti: Aoleo! Acolo e frig!
Frate: Foarte frig!
Tanti: Pai si ce faci, te duci dupa el?
Eu, surprinsa:Pai... M-as duce eu, dar nu ma lasa frati-miu.
Tanti, serioasa: Vai de mine, pai de ce?
Frate, amuzat la culme: Pai ce sa caute acolo? Acolo e noapte tot timpul! Ce sa faca pe-acolo, sa doarma toata ziua!?
Tanti: Pai daca destinul ei e acolo, la balene...
Frate, meditativ: La balene...(dupa o pauza) Unde-i, in Oslo?
Eu, folosindu-mi cunostintele de la urmarit sporturi de iarna la tv: Nu...in Trondheim.
Frate, ranjind: Aa, in Trondheim...
Tanti, cu intelepciune: Pai tu nu stii care e destinul fetei. Cine stie ce aduce viata...Si pe urma tie o sa-ti reprojeze ca n-a fost fericita [eu intre timp dau din cap cu convingere] Lasa fata sa plece.
Frate, savurand clipa: N-o las! Cine stie de ce da pe-acolo!
Discutia continua in acelasi mod cateva minute. Isi face aparitia Nene, sotul lui Tanti.
Nene: Cine pleaca? Ana?!
Tanti: Da, in Norvegia!
Nene: Aaaaa....
Tanti: Si mama ce zice? Te lasa sa mergi?
Eu ma scarpin in cap si dau din umeri.
Frate, incurcat: Pai...Pai inca nu se pune problema de plecare. Vorbesc si ei pe net...
Tanti: Aaaaa, pe net!
Nene: Da' ce, vecinu' n-a lasat-o pe nevasta-sa din cauza lu' una de pe net?
Frate, ranjind: Cum asa?
Tanti: Pai asa bine, a lasat-o cu un copil, ca si-a gasit una pe net, din nu stiu ce oras...
[...]
Eu si fratele-abonat-la-blog, in drum spre casa.
Eu: Mama, ce tare, cum au pus botu', cat de tare sunt!
Frate: Pai ce-o sa te faci daca o sa creada toti?
Eu: Pai...Cand o sa ma satur, o sa le zic ca am aflat ca e insurat si ca i-am blestemat neamul si apoi i-am dat ignore.
***
Acum ma gandesc sa-i creez o identitate mai serioasa norvegianului visurilor mele. Pentru moment, il voi boteza Ole Peter Arnulf. Suficient de convingator, nu?

Asa dragii mosului, din ciclul "Whatever in tarile calde", inaugurat cu Povestirile romane, va prezentam aventurile Anei si ale nobilei Dennda prin Viena si Budapesta.

Pentru ca mi s-a atras atentia ca posturile mele sunt ermetice din cauza ca m-am dezis de piramida inversata, am luat inteleapta hotarare de-a-ncepe cu lucrurile cele mai importante.
In primul si-n primul rand, m-am intalnit cu Simi. Fara apozitii explicative pentru ca e The Simi. Bine, bineeeee, daca ma amenintati ca-mi virusati blogusorul, fie. E prietena mea austriaca cu care ma scrisoresc si e-mailuiesc de prin liceu. Nu e minunat ca ne-am vazut dupa o jumatate de deceniu? Ba da, credeti-ma.

Stirea numarul 2. Ana has a new boyfriend!!!! Yes, she does. Minunat si budapestian, pufos de mai mare dragul. Vi-l prezentam in exclusivitate pe domnul Ighen Burtosul:

Acum ca stiti ce era mai important, sa-i dam drumul.

1. Whatever cea saraca

N-am sa va spun care a fost bugetul meu pentru aceasta escapada, ca nu vreau sa ajungeti prin spitale din cauza unei crize de ras isteric excesiv. Cum, cand lumea e in criza, a risipi ganditi ca pot? Nem, fireste ca nem. Asa ca pranzul nostru budapestian a constat in una bucata gulas la conserva, 4 bucati chifle, una bucata sticla apa minerala si 20 bucati linguri de plastic. Acoperis ne era cerul senin, iar parcul cel verde- masa. Nenii unguri care treceau aruncau o privire catre noi, una catre conserva si una catre Fal-fal si murmurau limpede: "Ghereide ighen ciocolom nem tudom nem chel Zoli Hottie teshieg servus ionopod pinguinum Marko Bella". Zau de nu.



2. L-am vazut!!!

Inima mea fangirleasca e in continuare coplesita de o stare ametitoare de beatitudine. Cuvintele sunt de prisos, priviti:



Cum adica "Ce-i, cucoana, cu poza asta?". Cum adica "E o masina rosie, ei si?". Cum adica "E o banca, ei si?". Breeeee fratilor!!! E o reclama cu Morgi. The Morgi. Cu Koffler si un cap de Gregor Numeimbarligat. Manca-i-ar mama de bunaciuni austriece care sar cu schiurile.

3. Snitele si strudele

Ca sa nu credeti ca tot ce-am mancat eu in expeditia-mi austro-ungara a fost gulas la conserva asezonat cu rabdari prajite, va marturisesc ca un procent semnificativ din modestul meu buget a fost cheltuit pe papa austriaca.
Snitelul vienez e bun de sa-ti bati copiii. Si scump de sa-ti bati copiii, dar asta e alta problema. Si gigantic. Atat de gigantic, incat nu cred ca voi mai avea nevoie de hrana in urmatoarele patru saptamani.


Strudelul era pentru mine o chestie cu foietaj si mere pe care o mancam in fiecare saptamana pe vremea cand aveam serviciu. Nem, tata, nem. Strudelul e o chestie traditionala austriaca. [si ce daca toata lumea stia si eu sunt inculta? nici voi nu stiti cine-i Dolha Atilla, asa ca pssssst!]. Strudelul nu este, din fericire, la fel de scump ca snitelul, dar este la randul lui foarte bun. Cand o sa ma fac mare o sa ma fac degustatoare de strudele. Si o sa traiesc fericita pana la adanci batraneti.


4. The one and only...

V-ati gandi vreodata cum ar fi sa fiti singurii care pot face un anumit lucru? De exemplu...sa faceti cu cvintuplu axel, if you know what I mean. Cred ca tre sa fie tare misto.
O cucuoana care-si face veacul in Budapesta are astfel un puternic motiv de mandrie: este singura cersetoare din capitala Ungariei. Sau poate ceilalti erau in vacanta la pasaj in Universiate, ca noi doar pe dumneaei am vazut-o. Infofolita de i se vedea doar nasul, cu un rucsac in spinare si cocosata de sa-ti franga inima, tanti aparea ca o fantoma peste tot. La podurile de peste Dunare, la catedrala...[si probabil si-n alte parti, dar nu mai tin minte]. Judecand dupa maini, cred ca era mult mai tanara decat voia sa para. Si de fiecare data cand trecea cineva pe langa ea, cum bine observa Dennda, se punea pe o tuse de sa-i plangi de mila.

5. Bine ati venit in...poftim?

Trenul alearga sprinten pe sinele lui zdravane. Ana e pe trei sferturi adormita si asteapta sa ajunga pe taramuri vieneze si s-o hugheze pe Simi. Linistea din compartiment e intrerupta de sonerii enervante si regulate: companiile de telefonie se-nghesuie sa-si intampine clientii pe meleaguri austriece. Prapaditul telefonas al Anei vibreaza obraznic. Ana-si simte ochii umeziti de lacrimi de emotie. "Vai, sunt in Aust...ha?" Citeste si nu-i vine sa creada: "Bun venit in Slovacia! Tariful de roaming (...)". Ana ridica din umeri si se culca la loc.

6. Sociologia jurnalistilor, varianta de vacanta

In tren. In gara. Pe trepte la Sfantul Stefan din Budapesta. Peste tot am fost insotita de nenorocita de bibliografie pentru examenul care ma astepta acasa. Mai aruncam o privire catre Dunare, mai citeam despre rutinizare. Mai trageam o poza, mai citeam o fraza despre trasaturile profesiei. Bine, nici chiar asa, dar tot am patimit.


7. Altele:
- mi-am uitat acasa incarcatorul si am ramas rupta de lume.
- nenea care ne-a cazat la hostel stia despre cainii vagabonzi din Bucuresti.
- mi-am uitat legitimatia de transport acasa si daca n-as fi beneficiat de ajutorul divin ar fi trebuit sa-mi platesc biletul la pret intreg; so not pretty.
- pe drumul de dus, zguduita din toate incheieturile de domnul tren , am visat un cutremur apocaliptic care, culmea, imi placea la nebunie.
-am zarit in Budapesta locul unde se joaca Romeo es Julia.
-leii din statuile din Viena sunt cei mai dubiosi lei din istorie: parca privesc in gol apatic si soptesc infiorator "Nu am cheeeef azi, nu am cheeeef azi...Iar pe tine, pe tine, pe tine te urasc"
-Budapesta si Viena sunt pline doldora de romani; suntem PESTE TOT

Saptamana trecuta a trecut aproape neobservat ultimul curs din viata mea de studenta. Un curs plicticos, la o materie plicticoasa care nu-mi mareste nici cat negru sub unghie sansele de a lua un Pulitzeras. [No bine, ca un copil responsabil ce ma aflu, am de gand sa urmez cu elan si aplomb si cursurile unui minunat masterat, dar niet, nu va fi acelasi lucru.]

"In alta ordine de idei,azi m-am inscris la Facultate.Cu F mare,ca asta-i importanta.Le-am zambit frumusel viitorilor colegi,le-am sarutat-mainile(la figurat :) )secretarelor,am urcat cateva mai multe etaje pe jos,am cercetat statile..."Uite,aici cobori ca e mai aproape.Si de dincolo te urci.Ca e mai aproape"..

Asa scriam eu cu entuziasm si patetism pe de-nimeni-cititul meu blog de peYahoo 360. Era toamna lui 2006 si unica mea dorinta era sa intru la Jurnalism si astfel sa devin un fel de Hunter S. Thompson. Sau Phil Yates. Sau macar CTP. Ba nu, sa fiu mai tare ca ei toti, iubita si temuta de toata lumea, de la Patapievici la Simona Sensual si de la Moartea din Carpati la Mircea Geoana.
Acum, la absolvirea FJSCului, bag mana-n foc si para ca nici Simona Sensual si nici Moartea din Carpati n-au auzit de marea Whatever si izabanzile-i jurnalistice.

O sa-mi fie dor de studentie, de vesnicile intarzieri de la cursuri, de calatoriile matinale cu 139 in compania Iuliei, de ritualul trasului la xerox, de ziarele gratuite citite in ore, de fornetti, de mancatul la cantina cu Alina si Larisa. De proful care ne facea tantalai si chiar de temele facute mereu nocturn. De asezarile strategice de la examene, de refrashurile disperate pe site-ul facultatii in asteptarea unei note nenorocite. De Anca si de discutiile atat de inaltatoare despre snooker, sprancenele lui Ronnie si freza lui Selby. De controlorii de pe 336, de cele trei etaje epuizant de urcat de la Universitate, de balbaiala din timpul prezentarii vreunui proiect. De salariul meu mic dar potrivit pentru un student. De discutiile cu Oana despre d'alde Ion (cine stie cunoaste). De eterna scuza "Sunt o biata studenta in lumea asta rea si falsa, mai am timp sa ajung la urechile Mortii din Carpati."

Inca sper sa ajung la The Guardian si sa iau un Pulitzer. Sa fac reportaje care sa faca barbatii sa planga si femeile sa intre in politica. Sa dezvalui vreun nou scandal Watergate si sa-i iau un interviu lui Plushenko. Sa nu ma critice nici macar Mircea Badea. Sa se faca un film despre cariera mea jurnalistica si sa ma joace a mai in voga si mai de-Oscar-vrednica actrita
hollywodiana.

***
Cand eram eu in liceu si stiam tot ce misca in lumea snookerului, Ding Junhui era copilul minune al sportului astuia. Un chinez adolescent printre o mare de britanici, mereu serios si parca aterizat de pe alta planeta, Ding juca strasnic si promitea lucruri marete (pe care partial le-a si confirmat).
Zilele astea sunt in plina desfasurare mondialele de snooker. Si n-am vazut nici macar un meci, n-am mai cautat obsesiv rezultate, n-am mai ascultat comentariile inaltatoare ale lui Sandi Bontea si Marius Ancuta. In schimb, l-am zarit pe Ding Junhui. Copilul minune mi s-a parut obosit si imbatranit. Si m-am speriat la gandul propriei mele batraneti.

LATER EDIT:
"De remarcat este faptul ca nu am pierdut-o pe Ana ! Ma rog, cum o lasam singura 5 minute, o gaseam vorbind cu cate un dubios, dar de pierdut, n-am pierdut-o ! I know, miracol !" Cititi Oana's side of the story. Fiindca nici nu stiti ce pierdeti.

***
Luna asta, ca un om serios ce ma aflu, am chiulit frumusel de pe unde aveam de chiulit si m-am plimbat cu nepasare prin Roma cu Dennda. Si cum cei-trei-cititori-si-cu-Deedee-patru sunt tot ce am mai scump pe lume, here I am cu tolba plina de povesti.

[Piua! Stu ca n-are treaba cu Roma, dar n-am cum sa nu scriu depre asta. De la autorii "Lenin nazistul" si "Orlando Bordeianu", Whatever Studios prezinta cu mandrie ultimul vis: Nasul Cariat. De curand am visat ca in locul unui banal dinte lateral aveam un nas, cat un nas normal, foarte foarte foarte cariat. Beat that!!!]

Back to Rome.

1. Fâl-fâl, infioratorul si Fâl-fâl, fiul meu
Nu lungesc, dar mi-a fost ingrozitor de frica de avion. Ingrozitor. Eram sigura ca primul meu zbor va coincide cu mutarea la cele vesnice. Si de cand mi-am luat biletul, in decembrie, am sistat cu desavarsire vizionarea programului meu preferat (mint, preferat-preferat nu e, dar intra in top 10, asa) si anume Dezastre in aer. Nu vreau sa stiu ca pilotul isi poate pune copiii de 12 ani sa conduca. Minunile exista insa de-adevaratele, asa ca, norocosilor, inca ma aveti.

Fal-fal, fiul meu, este un pinguin de plus pe care l-a primit Oana (aka Dennda) din Noua Zeelanda. Ea ii spune Pingu, dar eu, ca o mama, stiu mai bine.
Fal-fal a facut mare valva pe unde am calcat. De la colegii de camera de la hostel pana la chelneri, toti cihoteau la vazul lui.
Un bar. Eu si Oana bem cafea, Fal-fal e pozat. Intra un nene si cere un cappuccino. Tanti de la bar, cu tonul cel mai firesc: "Pinguino?" Nene, la fel de firesc: "No, cappuccino"













2. Siropul lui Jeremy
M-am urcat în fâl-fâl cu o răceală zdravănă. Cel mai nasol era că tuşeam la greu. Behăiam, frate, nu glumă. Chiar mă gândeam că o să mă dea jos din avion pe motiv ca aduc durere si boala in Cizma. Din fericire n-a fost sa fie si am ajuns la hostel cu aerul unui magarus bolnav de leucemie in faza terminala. Ne intampina un baiat cu accent din ala de sa-ti bati copiii: Hello, I'm Jeremy from England. Dar nici n-am avut timp sa salivez in tihna, ca varul lui Harry si William continua, uitandu-se la Oana: "You have a cough?" Eu, ca in fata altarului: I do, I do!!! Si ma pricopsesc cu o bunatate de sirop de tuse cu instructiuni in Braille. Jeremy cel cu accent a plecat a doua zi dimineata, dar mi-a lasat siropul. Si am luat din el, sub atenta supraveghere a Oanei, cate doua linguri pe zi pana am plecat.



















3. Raj si Messi
Roma e plina de neste neni dubiosi de prin Bangladesh care-ti baga cu de-a sila in maini niste lucruri total inutile pe care te obliga apoi sa le cumperi. La Fontana de Trevi (pentru Ane, Fantana din Trevi), nenii dubiosi cred ca se simt ca in rai. Sunt cohorte intregi.
La un moment dat, am ramas singura, pentru ca Oana tocmai vorbea cu niste batranei irlandezi trasi pe sfoara de un bangladeshian. Un alt bangladeshian se indreapta spre mine ranjind si imi intinde niste chestii care cu siguranta nu ma interesau si nu-mi garantau tineretea fara batranete. Dau din cap a nu. Insista. Dau din cap. Insista. Dau din cap.
Bangladeshian ranjitor: Dis iz biznis. Ui frendz.
Eu: No comprendo.
Bangladeshian ranjitor: Uere iu from?
Eu: No comprendo.
Bangladeshian ranjitor: Dis biznis, ui friendz.
Eu: No comprendo.
Bangladeshian ranjitor: Cauntri? Uat cauntri?
Eu: No comprendo.
Bangladeshian ranjitor: Italian?
Eu dau din cap a nu.
Bangladeshian ranjitor: Uat cauntri? Spein, Frens...Cauntri.
Eu, trimfatoare: Argentina.(A se citi Arhentina)
Bangladeshian ranjitor, incantat: Aaaaaa, Argentina? Messi, Messi!!!! Amigos!!!!!
Eu, incantata: Messi, Messi!
Bangladeshian ranjitor: Como llamas tu?
Eu nimic.
Bangladeshian ranjitor: Dis uorc, ui amigos.
Eu nimic.
Bangladeshian ranjitor: Yo Raj.
Eu, timida: Julia. (a se citi Hulia)
Bangladeshianul ranjitor e incantat si imi intinde prieteneste mana. Apoi ma imbie din nou cu chestiile dubioase, eu dau din cap ca nu si-si vede de drum.

4. Whatever, subiect de studiu
Capitoliu. Whatever, fata vrednica, merge triumfatoare sa umple cu apa capitoliana doua modeste sticle. Se apuca sanatos de treaba. La un moment dat, ridica ochii si vede un ghid german care le explica cu patos ceva nenisorilor lui, aratand-o pe ea. Probabil ceva de genul "Priviti aceasta sarmana romanca, care amarata e nevoita de nimicnicia societatii secularizate in care traim sa bea apa doar din locuri publice, unde e moca." Trist.

Daca nu ma credeti:












5. Italienii nu papa romani
Ma asteptam ca la coborarea din fal-fal sa fim intampinate de o mare de neni italieni in crize de isterie care sa urle cat ii tin plamanii "Moarte romanilor, sa va manance febra galbena, ciuma, lepra si alte boli demne de documentare pe Discovery!!!". Dar ce sa vezi, nici poveste. Astfel incat n-a trebuit sa ma prezint si altora drept Hulia din Arhentina.
Am cunoscut un mosulet italian dornic de conversatie cu turistii. I-am spus ca suntem din Romania, iar el ne-a povestit despre cele doua menajere romance pe care le-a avut. Doua menajere absolut minunate, dupa spusele lui. "We're journalists", i-a taiat-o Oana.
La hostel, Jeremy-cel-cu-accent-si-sirop a ranjit pana la urechi cand i-am spus de unde unde suntem. "Romania, Dracula, vampires, huh?".
La Fontana di Trevi, o cucoana turista are la randu-i chef de discutii. Inevitabil, ajungem la "Where are you from?" Odata ce aude raspunsul, tace si incepe sa se converseze cu altcineva.

6. Pastele de hostel kick ass!
In primele doua zile, la hostel am avut parte de nema socializare. Mai ales dupa plecarea lui Jeremy-cel-cu-accent-si-sirop. Mai erau niste fatuci din Brazilia si unele din Franta, dar abia daca ne salutam. Dupa o asemenea experienta, dupa ce-au plecat, ne rugam ca in locul lor sa nu vina nimeni, sa ramanem singure cuc in apartamentelul cu 10 paturi. Din fericire n-a fost asa, iar cu Fred din Franta, Vicente din Spania si Christian din Mexic, am mancat paste si am vorbit despre situatia financiara a Romaniei si despre sistemul Bologna. Si eu am palavragit cu ei in druma de spaniola pe care o mai stiu de pe vremea in care ma uitam la Salome.

Fal-fal si pastele facute de Fred: (in curs de preprare)

Mult iubitii mei trei cititori, au trecut secole de cand n-am mai scris pentru domniile voastre, asa ca, cu sufletul plin de remuscari si cu coada intre picioare, incerc sa ma revansez si sa va povestesc ce-am mai facut si dregut in ultimul timp.


1. Am imbatranit.
Blogul meu, acest izvor nesecat de intelpciune, templu al culturii strabune, a implinit pe la inceputul lui februarie 2 ani. O sa iau un Pulitzer al blogurilor intr-o zi, just wait and see. De asemenea, cine stie, poate voi aborda si teme serioase, cum ar fi wilsonianismul incipient al administratiei Obama. [well, pana atunci vizitati acest pulitzeresc blog de plitica externa; da, ma platesc ca sa fac asta]

2. I'm a fangirl, therefore I am
Imaginati-va acest tablou: un aeroport aglmoerat [mint de ingheata apele, nu prea era nici hoheru' cand am fost eu], neste frangatori de inimi apar in sunet de surle si trambite. Whatever a voastra sare intr-un picior si urla: "Hottieeeeeeeeeeeeeee, I wanna have your babies". Sa nu ma spuneti lu' mama.
Partea a doua. Mi-am facut facut cont de Myspace. Adica...mi-am inviat contul de Myspace. Si am sarit din nou intr-un picior cand m-a acceptat ca prietena fidela alt hottie, Gregori Baquet. Daca nu stiti cine e, well...interesati-va!
[daca vreun prea-stimabil cititor decide ca nu mai poate calca pe aiste meleaguri whateveriene dupa ce a citit acest paragraf, voi intelge *sters de lacrimi*]

3. In atentia domnului Dan Diaconescu
Cineva a carui identitate o protejez (Dennda) vrea sa ma ucida. Desi nu pot spune cine este (Dennda!), va rog sa luati in seama acest disperat strigat de ajutor.
In timp ce ma aflam pasnica la o ciocolata calda cu persoana pe care, veti intelege, nu o pot numi (Dennda...), aceasta m-a amenintat cu dezinvoltura ca ma va taia cu un fierastrau electric si ma va arunca intr-un tomberon. N-as fi pus asta la inima, dar in timp ce anonima mea prietena (Dennda ) isi dezvaluia marsavele planuri, Discovery Channel, altfel post serios, prezenta cu nonsalanta pe televizorul din local cum se fabrica sicriele. Cu alte cuvinte, domnisoara de care va vorbesc (Dennda!!!!) trebuie sa posede niste tainice puteri supranaturalo- criminale.
V-am iubit, pretiosi trei cititori!

4. Ma gandesc serios sa ma adancesc intr-o depresie sanatoasa
N-am net. Nu mai am net acasa de cinci zile. Existenta mea si-a pierdut sensul, zilele sunt cenusii, timpul devine mort, soarele nu mai straluceste, pasarelele nu mai ciripesc, minoritarii nu mai vand fier vechi. Pe bune acum, eu imi vreau netul inapoi!!!*din motive de plans convulsiv aceasta postare de geniu se opreste in coada de peste aici*